Cercetarea înseamnă acțiune, perseverență, inovație

Cercetare, reflecție, inovație − acestea sunt caracteristicile Proiectului Internațional „Ateliers Lycéens de la Radioprotection” din Franța, la care au participat, timp de 7 ani consecutiv, elevii Liceului nostru.
E un proiect de cercetare din domeniul fizicii nucleare, care își propune obiectivul de educare a noii generații, de selectare a viitorilor specialiști pentru medicina nucleară.
În anul precedent, elevii: Dan-Cristian Melnic, Cristian Aghenie, Marc Apostol,Vlad Dodon, Daniel Danila și Sabina Volcov au avut ca temă de cercetare „Les aspects des traitements de la thyroide par des techniques de médecine nucléaire en République   de Moldavie”.Acest grup de elevi au fost  ghidați de către doamna Zinaida Vîrlan, profesoară de limbă franceză, grad didactic superior, și domnul Viorel Dușciac, doctor în științe, profesor de fizică.

Proiectul se bazează atât pe aspectul teoretic, cât și pe cel practic.Elevii au  vizitat laboratoarele și cabinetele medicale ale ATM din sectorul Buiucani, asociație condusă de distinsa doamnă Liliana Iașan, care în fiecare an ne oferă posibilitatea de a fi prezenți la investigațiile medicale, de a avea discuții cu medicii radiologi, endocrinologi etc.Pentru această ediție, lecțiile au avut ca subiect metodele de tratament ale cancerului.

Chiar dacă pandemia a împiedicat deplasarea grupului de liceeni în Franța, pentru prezentarea tradițională a rezultatelor cercetării, pentru diseminarea experienței, toate materialele au fost expediate și vizionate în regim online. Oferirea diplomelor eliberate de Organizațiile franceze IRSN, asn, CEPN, SFRP, cea a INSTN din domeniul radioprotecției, vizate de Președintele de Pilotare, Thierry SCHNEIDER, este un semn de apreciere a proiectului nostru, a acțiunilor, a perseverenței, a descoperirilor care trebuie să conducă spre inovație.

E de menționat faptul că proiectul este prezentat în limba franceză, cele trei zile de conferință întrunesc elevi și profesori din peste  20 de licee, din diferite țări ale lumii: Franța, Japonia, Germania, Columbia, Ucraina, Belarus etc.
Grupul de elevi, participanții ediției 2019-2020, aduce mulțumiri  domnului Director fondator Aurelian Silvestru pentru susținerea și aprecierea eforturilor depuse de elevi și profesori în realizarea proiectului de radioprotecție.
Un nou an de studii aduce o nouă provocare pentru cercetare, un nou proiect, dar aceeași motivare pentru descoperire, aceeași perseverență,  responsabilitate și implicare.

Succes, dragi elevi și mult stimați profesori!