Regăsirea „timpului pierdut”

Motto: „Ca un vis încremenit” (Mihai Eminescu)

          „Ca o spaimă împietrită,/Ca un vis încremenit” − de acest vers eminescian a fost fascinat Constantin Noica. Filosoful vedea cultura ca o „încremenire de visuri”, fără de care însă nu putem dăinui. Omul și visul. Omul și timpul. Ceasornicarul lumii măsoară spaima și speranța, neliniștea și echilibrul, lanțurile și aripile, prăbușirea și înălțarea, viața și moartea. Ființa creatoare  intuiește jocul timpului, pipăie idee, formă, sunet, culoare. Se avântă în căutare de emoții. Se scufundă în descoperire de sensuri. Prinde conturul unei stări. Schițează umbra unui cuvânt. Desenează povara. Și atunci când „încremenește spaima” – de eșec, de naufragiu, de păcat, de moarte – pâlpâie speranța, tremură lumina, se înfioară pământul. Omul își ia corabia în spate, ca pe o cruce predestinată,  și o scoate la margine de timp. Drumul lui nu e sisific. Calea lui nu duce spre nicăieri. Merge înapoi, spre vremurile de demult, spre ritmurile ancestrale, spre definiția neîntinată a luminii, a iertării, a speranței, a iubirii, a înălțării. Ezită, se clatină, dar nu se abate, nu se prăbușește. Regăsește timpul. Ni-l oferă ca pe sfântă împărtășanie: „Acesta sunt eu, omul și artistul. Luați din culoarea mea. Beți din iubirea mea. Credeți slăbiciunilor mele. Urmați-mă în crezul meu. Să fim împreună întru timp.”
Vă mulțumim, domnule Aurelian Silvestru, pentru cadoul pe care ni-l oferiți cu atâta generozitate de ziua Dumneavoastră! Filosofia imaginilor pe care le-ați creat confirmă ideea că „Frumos în noi e faptul căutării”, după cum afirma Mircea Eliade. Viața cunoaște diferite forme de a fi „tradusă” în artă și ați excelat prin a-i celebra triumful prin edificii de cuvinte și de piatră, prin simfonii de culori și de sunete, prin legături de sânge și de suflete. Și, foarte important, ați definit spiritul Liceului „Prometeu”. Prin acest spirit inconfundabil, trăim în timpul nostru.

Mulți ani valoroși, iubite Domnule Director!

                                      Autor: Aurelian Silvestru