Copilăria  este cea mai frumoasă perioadă a vieții, fără griji, cu multă energie și cu o imensă dorință de cunoaștere a tot ce vedem și vrem să atingem. De aceea, anume acum copilul încearcă unele dintre activitățile care mai apoi îi vor fi de mare ajutor în a-și croi drumul de matur. Astfel, marea aventura a copilăriei Dragoș Munteanu, elev în clasa a II-a, a început-o cu orele de dans, frecventând Clubul de Dansuri Sportive “Codreanca”, unde pe parcursul a 3 ani a participat la mai multe concursuri naționale și internaționale, obținând locuri de frunte.

Din lumea sporturilor, în special a băiețeilor, nu poate să lipsească fotbalul. Dragoș, pasionat de jocul cu mingea, s-a înscris la Clubul de fotbal „Championika” și alături de echipa sa a participat la turnee naționale, dar și în afara țării, cum ar fi, de exemplu, cel de la Focșani, România.

Lumea „Lego”i-a trezit un mare interes, iar Centrul “Inventor” i-a fost de mare ajutor în dezvoltarea imaginației, propunând o viziune inedită în domeniul construcției și tehnicii.

Cea mai mare provocare de până acum a fost să descopere tehnica de calcul japoneză, pe care o studiază la „Școala de Calcul Mental Soroban”, si, doar  după un an de zile de antrenament asiduu,  participă la Olimpiada Internațională Soroban obținând de doua ori locul 1.

„Visurile și scopurile unui copil sunt multe, de aceea vom încerca să folosim aceasta frumoasă perioadă a copilăriei pentru a acumula cât mai multe cunoștințe frumoase, interesante și utile, pentru ca pe viitor să ajungem la realizări deosebite”, ne mărturisesc părinții lui Dragoș Munteanu, căruia îi dorim mult succes în explorarea noilor orizonturi.