Pe eleva Borș Paola Francesca, din clasa a IV –a „B”, de la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu–Protalent”, o poți întâlni nu doar pe culoarele liceului, dar și în sala de antrenament.
„ Practicând gimnastica estetică în grup, am învățat să fiu disciplinată, organizată, să-mi antrenez puterea de voință, rezistența și perseverența. Consider că acest tip de sport îmi dezvoltă stima de sine și credința în propria forță. Munca în echipă mă motivează să merg mai departe și să nu-mi dezamăgesc prietenele și colegele de echipă. Îmi place să concurez. De aceea, sunt în fiecare zi în sala de antrenament.”



