A vorbi asumat despre Mihai Eminescu este un act de mare responsabilitate, de înaltă demnitate, de aleasă prețuire pentru, „Suma lirică de mari voievozi”, „Românul absolut”, cum l-a definit Petre Țuțea pe Mihai Eminescu, fenomenul național și universal.
     Pe 21 ianuarie, elevii Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” l-au omagiat pe Mihai Eminescu în cadrul concursului de discursuri publice pe tema: „Modele feminine în creația eminesciană”. Evenimentul a fost deschis de momentul muzical orchestrat magistral de domnul Veaceslav Adam, profesor de educație muzicală, conducătorul ansamblului „Prometeu”. Marea surpriză a venit din partea cadrelor didactice, membre ale ansamblului „Crăițele”, condus de asemenea de domnul Adam. Ce armonie! Ce stare minunată au creat copiii și doamnele învățătoare, profesoare care au interpretat îndrăgitele cântece pe versurile lui Mihai Eminescu!
     Manifestația a continuat cu discursurile publice, concursul fiind dedicat elevilor  claselor a IX-XII-a. Președintele juriului, domnul Aurelian Silvestru, directorul- fondator al Liceului „Prometeu-Protalent”, jurații − doamna director Larisa Silvestru, domnul Mariuniuc Constantin, director adjunct pentru instruire  −  au avut o misiune dificilă în a stabili clasamentul final, întrucât toți elevii au desfășurat o muncă de cercetare minuțioasă, au exersat tehnicile prezentării în public. Ne bucurăm să-i anunțăm pe învingătorii acestei ediții:

Locul I:

Doroganici Anastasia, clasa a XII-a, profesor îndrumător Melnic Tatiana;
 Dogaru Magda Ilinca, clasa a IX-a, profesor îndrumător Danilov Dina;
Medeleanu Cristiana, clasa a XI-a, profesor îndrumător Lungu Angela;

Locul al II-lea:

Soltan Andreea, clasa a XII-a, profesor îndrumător Melnic Tatiana;
Mahu Andreaa, clasa a XI-a, profesor îndrumător Lungu Angela;
Hachi Mădălina, clasa a XI-a, profesor îndrumător Lungu Angela;

Locul al III-lea

Chiriac Cristian, clasa a IX-a, profesor îndrumător Danilov Dina;
De fapt, învingători au fost toți participanții, vorbitori și ascultători!