NECROLOG
Veronica Gărbălău
12.10.1937—3.03.2022
A trecut în neființă o mare personalitate a Republicii Moldova din domeniul educației, doamna Veronica Gărbălău, profesor, cercetător, formator.
A fost o persoană complexă, un profesor eminent, care a promovat cu măiestrie și ardoare valorile neamului, valorile culturii și limbii franceze. Doamna Veronica Gărbălău a inițiat cu entuziasm schimbări în educație, fiind un vizionar și creator. Cercetările riguroase, articolele publicate în presa de specialitate, comunicările științifice, recenziile și prelegerile sale profunde corespund celor mai înalte standarde profesionale. S-a manifestat de-a lungul carierei sale remarcabile de cinci decenii ca un excelent orator, cu excepțională putere de convingere și capacități strălucite de mediere.
O prodigioasă activitate desfășurată la Universitatea de Stat din Moldova, Liceul de Creativitate și Inventică « Prometeu », Institutul de Științe ale Educației i-a marcat destinul. Doamna Veronica Gărbălău a avut Omul drept măsură a lucrurilor, considerându-l pe fiecare creator al lumii sale, în permanentă dezvoltare și schimbare. A iubit oamenii și a avut un har deosebit să-i motiveze de a fi mai buni, să se depășească și să-și valorifice inteligențele. Satisfacția interacțiunii cu publicul studios, altruismul și generozitatea de a dărui din vasta enciclopedie a cunoașterii pe care o deținea, au inspirat respect și încredere.
Spiritul nobil, gândirea analitică, integritatea personală și profesională au caracterizat personalitatea distinsei doamne Veronica Gărbălău.
Generații de elevi, studenți și profesori pe care le-a format îi aduc omagiu și recunoștință.
Veșnicia să-i fie odihnă, iar memoria binecuvântată !