Un grup de elevi pasionați de fizică, matematică, biologie și informatică de la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, împreună cu profesorii, au organizat în data de 12-13 aprilie 2022 Conferința cu genericul „Știința – magie a cunoașterii”.
În activitatea extrașcolară și-au demonstrat cunoștințele la fizică elevii Matei Mardari și Daniel Vasluianu, clasa a VIII-a „B”, Sergiu Statii, clasa a VIII-a „A”, Valeria Goncear, clasa a VI-a „B” și Alexandru Apostol, clasa a VIII-a „A”. Ei au propus atenției auditoriului lucrările „Circuite electrice la domiciliu”, „Motorul electric”, „Interacțiuni electrocasnice. Aplicații” și „Curentul electric. Mișcarea ordonată…”, pe care le-au confecționat cu puterile proprii, fiind îndrumați de domnul Sergiu Șargarovschii, profesor de fizică, gr. didactic superior. Fizica este știința care asigură progresul și una dintre disciplinele fundamentale ce ne ajută să înțelegem cum se comportă Universul, iar pasiunea liceenilor pentru această lume plină de miracole este mai mult decât promițătoare.
„Șirul lui Fibonacci în corpul uman, în natură, în muzică și artă” a fost tema pasionaților de matematică și biologie Cătălina Rotari și Valeria Goncear, Raluca Cazacu și Savelie Gorban, Alexandra Barbascumpă, Bianca Merlan, Emiliana Procopciuc, Cristina Popa și Maria Bulat din clasa a VI-a „B” (coordonatoare doamna Violeta Popovici-Bujor, profesoară de matematică, gr. didactic superior, șefa Comisiei metodice Matematică și Științe și doamna Tatiana Statii, profesoară de biologie, gr. didactic superior), care au pregătit comunicări deosebit de interesante despre „cel mai talentat matematician din Occidentul Evului Mediu” – Leonardo Fibonacci, cunoscut lumii moderne pentru răspândirea sistemului de numărare hindu-arab în Europa, a lucrării „Cartea de calcul/Liber Abaci” și a unui șir de numere, care i-au purtat numele. Comunicările ilustrate cu imagini, grafice și diverse informații prin aplicația Power Point au constituit un material interesant și util pentru a înțelege ce înseamnă „Șirul lui Fibonacci”, considerat drept una dintre cheile ce poate ajuta omul să cunoască legile care stau la baza întregului Univers.
Un compartiment aparte l-au constituit comunicările deosebit de captivante despre diverse aspecte ale matematicii semnate de elevii clasei a X-a „B” (coordonatoare doamna Violeta Popovici-Bujor, profesoară de matematică): Marionela Ciornei („Aforisme matematice”), Cristian Chiriac („Principiul Dirichlet”), Rebeca Răileanu („Despre unele mari descoperiri în matematică”) și Mihai Zastînceanu („Raționamente geometrice în rezolvarea unor ecuații algebrice și demonstrarea unor relații algebrice”). Comunicările vin să contribuie la formarea gândirii matematice în disciplina numită de savantul Carl Friedrich Gauss drept „regină a științelor ”.
Alte teme care au impresionat asistența au fost cele pregătite în cadrul disciplinei școlare „Informatica” (coordonatoare doamna Ecaterina Adam, profesoară de informatică, gr. didactic I). Comunicările elevilor Nicoleta Barbier („Calculatorul – lux sau necesitate”), Lucreția Boța („Sisteme de operare”), Alexandru Bujor („Aplicații multimedia”), Anton Ochișor („Viruși”), Andreea Magola („Medii de programare”), Cătălina Petrov („Calculatoarele viitorului”) din clasa a XI-a au adus un plus de cunoaștere într-un domeniu fără de care nu ne putem închipui lumea modernă.
Tema „Dorul de baștină” abordată de elevii Antonia Cotelea, Gabriela Darovanîi, Daria Gonța, Cornelia Sirițeanu și Constantin Surucean din clasa a VII-a „A” a fost deliciul participanților la Conferință. Elevii au creat adevărate filme documentare despre satele de baștină ale părinților și bunicilor lor. Fiecare dintre ei au prezentat consecutiv istoria și legendele localităților Vadu-lui-Vodă, Bălănești, Cricova, Cubolta și Anenii-Noi, inclusiv instituțiile publice care le reprezintă – școala, biserica, administrația publică locală, precum și personalitățile notorii provenite din ele. Un alt aspect elucidat în aceste scurtmetraje au fost obiceiurile și tradițiile din satele vizate, fiind completate cu amintirile trăite de autori în preajma bunicilor și părinților și, important! cu elaborarea arborelui genealogic al fiecărei familii. Colajul de poze prezent în fiecare documentar a avut menirea să bucure ochii cu peisaje și imagini memorabile.
Dragi liceeni, Vă dorim succese spre noi culmi ale cunoașterii!

