Maria-Eliza Speianu și Liliana Coadă, eleve în clasa a XI-a a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, au susținut în cea de-a doua săptămână de activitate a Proiectului Global de Acțiune Climatică (Climate Action), prezentarea axată pe tema „Schimbările climatice”, pe care au elaborat-o cu forțele proprii.
Prezentarea, realizată în programul Power Point, a fost solicitată, prin intermediul site-ului proiectului, de elevii claselor a II-a din orașele Ploiești și Galați, România, care au interacționat pe platforma de comunicare Google Meet. Structurată în conformitate cu vârsta elevilor și ilustrată cu imagini concludente, prezentarea a pus accent pe cauzele și consecințele schimbărilor climatice nocive pentru planeta noastră, inclusiv pe soluțiile ce-ar putea contribui la îmbunătățirea stării de lucruri.
Elevii școlilor din România s-au implicat activ în discuție și au reacționat pozitiv la toate informațiile prezentate, trăind din plin bucuria comunicării cu autoarele respectivei prezentări.
Bravo, Maria-Eliza Speianu și Liliana Coadă! Ați susținut o lecție deosebit de reușită pe tema ce neliniștește o lume întreagă.
Mulțumiri elevilor din România pentru receptivitate și interes față de problemele globale.
Amintim că în anul 2021, Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” i s-a conferit onorificul titlu „Școală de Excelență” pentru participare activă în cadrul Proiectului Global de Acțiune Climatică (Climate Action).
Proiectul educațional se desfășoară anual la nivel global timp de șase săptămâni. În fiecare săptămână se reflectă asupra diverselor aspecte ale problemei: săptămâna I – cauzele schimbărilor climatice, săptămâna a II-a – efectele schimbărilor climatice, săptămâna III-a – problemele climatice de la local la global, săptămâna a IV-a – soluții, săptămâna a V-a – interacțiune și săptămâna a VI-a – acțiuni concrete. Până la momentul actual, la realizarea dezideratelor proiectului s-au implicat milioane de elevi și profesori din peste 146 de țări, fiind susținuți de cele mai influente celebrități ale lumii.
Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” participă la acest proiect al treilea an consecutiv sub îndrumarea distinsei profesoare Angela Lungu, director adjunct pentru educație și a profesorilor Dina Danilov și Sergiu Șargarovschi, pentru care educația ecologică a elevilor a devenit un imperativ ce se impune drept o necesitate absolută.
În anul 2021, responsabilii de implementarea proiectului i-au acordat doamnei Angela Lungu prestigiosul titlul de „Educator în ecologie”, în semn de apreciere pentru atitudine, implicare și abnegație în rezolvarea problemelor climatice de pe glob.
Felicitări, stimată doamnă, Angela Lungu!
Mulțumiri și gratitudine, stimați profesori, Dina Danilov și Sergiu Șargarovschi! Exemplul Dumneavoastră îi sensibilizează și-i inspiră pe cei din jur.
