În ultima săptămâna a anului școlar 2022-2023, elevii claselor întâi și clasa pregătitoare a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, și-au etalat cunoștințele și talentele într-un șir de spectacole emoționante, pe care le-au susținut, rând pe rând, în fața părinților, bunicilor și cadrelor didactice.
Spectacolele, realizate în baza a diferite scenarii, au reușit să încânte și să înduioșeze audiența prin cele mai frumoase cântece, poezii și scenete, pe care micuții artiști le-au interpretat impecabil, dovedind „pe viu” măsură în care au progresat în nouă luni de școală. Fiecare copil „s-a lăudat” că știe a citi, a scrie și a socoti, rostind elogii hazlii în adresa literelor și cifrelor, care le-au dat „mare bătaie de cap” pe parcursul primului an școlar. În aceeași manieră șăgalnică, dar plină de învățăminte, au tratat și personajele din scenetele pe care le-au jucat cu dibăcie, deghizându-se corespunzător. Fără îndoială, în cadrul spectacolelor nu au lipsit cuvintele de dragoste, recunoștință și respect în adresa părinților și bunicilor, dar nu în ultimul rând și a scumpelor învățătoare, care i-au călăuzit în lumea nouă pentru ei – școala.
Evoluarea inocentă, plină de farmec, a proaspeților absolvenți ai claselor întâi și a clasei pregătitoare, a trezit zâmbete pe fețele celor prezenți și a creat o vibrantă atmosferă de veselie și voie bună, convingând publicul spectator, că anume ei „sunt copiii minune”, despre care se vorbește în„Imnul Liceului Prometeu”, pe versurile și muzica scriitorului Aurelian Silvestru, director-fondator al instituției. De altfel, în programele spectacolelor au răsunat adeseori cântecele autorului, cuprinse în cartea de versuri și note muzicale „Victoria speranței” (Editura Prut Internațional, 2003), care se bucură de mare succes în școlile din republică.
Indiscutabil, în spatele acestor explozii feerice de inteligență, talent și creativitate a picilor din clasa pregătitoare și a celor din clasele întâi, una mai impresionantă ca alta, s-au aflat doamnele învățătoare , care și-au reconfirmat în acest mod profesionalismul și devotamentul față de profesia aleasă, fapt pentru care exprimăm gratitudinea, respectul și aprecierea noastră. Numele domniilor lor sunt: Cristina Danilov (clasa pregătitoare), Natalia Palaiciuc (clasa I-a „A”), Lidia Graur (clasa I-a„B”), Svetlana Gogolev-Pahomea (clasa I-a „C”), Aurelia Dodiță (clasa I-a „D”), Eugenia Mariniuc (clasa I-a „E”), susținute respectiv de pedagogii claselor întâi, doamnele Liuba Adespea și Cristina Jorovlea, Ana Manea, Valentina Baltag, Alexandra Chirilă, Mariana Calancea. Reverențe și considerație, stimați dascăli, făuritori ai generațiilor de mâine!
Desigur, ca la orice spectacol de succes, și-au dat contribuția la realizarea acestei serii de reprezentații edificatoare de oameni integri, domnii Ala și Valeriu Mereuță, profesori de educație muzicală și doamna Diana Decuseară-Onică, artistă emerită a Republicii Moldova. Aprecieri și mulțumiri din partea noastră! Vă dorim inspirație și putere de muncă!
Bravo, dragi copilași! Ați fost nemaipomenit de ingenioși și tenace! Vă dorim ca vacanța mare să fie întocmai precum ați descris-o în cântecele și poeziile prezentate în spectacolele cu genericul „Adio, drag Abecedar”, dar Vă așteptăm să reveniți la toamnă ca să spuneți cu bucurie „Bine ai venit, 1septembrie!”