Cu siguranță, Festivitatea de încheiere a anului școlar 2022-2023 de la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, care a avut loc pe data de 30 mai 2023, va înscrie o nouă filă de minunate realizări în istoria instituției și va rămâne pentru totdeauna în memoria tuturor celor prezenți – elevi, cadre didactice, părinți și bunici.
Dominată de o atmosferă de autentică bucurie, presărată pe alocuri cu inerentă nostalgie în asemenea cazuri, Festivitatea, dedicată elevilor claselor a IV-a și a IX-a, care au terminat o nouă treaptă școlară și absolvenților clasei a XII-a, care au încheiat o etapă importantă din viața lor, a reușit să dezvăluie publicului calitățile, capacitățile și nu în ultimul rând talentele fiecărui protagonist, dobândite și dezvoltate plenar în anii de școală. O dovadă concludentă în acest sens a fost evoluarea artistică a elevilor, care s-a ridicat la înălțimea spectacolelor de zile mari, avându-i în rol de prezentatori pe absolvenții clasei a XII-a – Rusica Ștefan, Magola Andreea, Zlatan Livia, Galben Cristian, Cojocarul Daniela, Barbier Nicoleta.
Deschisă tradițional cu intonarea Imnurilor Republicii Moldova, al municipiului Chișinău și al Liceului „Prometeu-Protalent”, interpretate impecabil de ansamblul vocal „Prometeu” (conducător artistic Veaceslav Adam, profesor de educație muzicală), Festivitatea a îmbrăcat treptat haina unei fascinante sărbători, care a impresionat publicul până la lacrimi.
După mesajele cordiale și urările de bine, rostite în adresa absolvenților de reprezentanții claselor a IV-a și a IX-a – Dabija Patricia (clasa a IV-a „E”) și Lupu Patricia (clasa a IX-a), inclusiv a adolescenților – rostit de Magola Andreea (clasa a XII-a), în scenă au urcat rând pe rând, elevii clasei a XII-a (dirigintă distinsa doamnă Tatiana Statii, profesoară de biologie), care s-au prezentat reciproc prin intermediul unor catrene poetice și, pe alocuri, umoristice, ce le-au subliniat trăsăturile de caracter, calitățile umane și neapărat aspirațiile de viitor. Alcătuite inteligent în adresa fiecărui coleg, catrenele au produs numeroasei audiențe sentimente de binemeritată mândrie, zâmbete și voie bună.
A urmat apoi invitarea în scenă a fiecărui cadru didactic, care a vegheat și a contribuit pe parcursul anilor de școală la formarea lor ca personalități integre: domnul Aurelian Silvestru, directorul fondator al Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, doamnele învățătoare Perjuc Liliana, Talmațchi Ilona, Adespea Liuba și Ciorici Larisa, doamnele profesoare Croitoru Nelea, Adam Ecaterina, Negru Eugenia, Baltag Valeriu, Voroniuc Silvia, Heghea Victoria, Dubencu Natalia, Șargarovschi Sergiu, Cupcea Vasile, Statii Tatiana, cărora pe lângă nelipsitele buchete de flori, le-au fost adresate cele mai frumoase cuvinte de gratitudine și prețuire pentru munca depusă exemplar, pentru profesionalism și dedicare nobilei profesii de pedagog.
Deosebit de apreciat de către audiență a fost discursul doamnei Zinaida Vîrlan, profesoară de limba franceză, director adjunct pentru instruire, care a prezentat bilanțul succeselor obținute de elevii Liceului în anul școlar, certificându-le în acest mod perseverența, calitatea, curajul și performanța de care au dat dovadă.
Cuvinte de aleasă mulțumire și apreciere din partea părinților au rostit în adresa colectivului didactic doamna Mariana Cosoi și părintele Ioan Cosoi, paroh al Bisericii „Sfânta Treime”, fiii cărora, Ilie și Ion, au absolvit în acest an, respectiv, clasele a IX-a și a XII-a.
Șirul inspiratelor discursuri a culminat cu cuvintele pline de înțelepciune ale domnului Aurelian Silvestru, apreciat de elevi drept „vizionar care știe să confere valoare timpului” și de la care au însușit că „adevărata cale de succes este să faci cu plăcere ceea ce-ți iese mai bine, împărtășind și altora din propria experiență.”
Menționăm că în cadrul Festivității, care a fost intercalată cu fascinante numere artistice, susținute de elevi, au răsunat mult îndrăgitele și nelipsitele cântece pe versuri și muzică de Aurelian Silvestru: „Imnul Liceului Prometeu” și „Valsul adolescenților”, care, ca de fiecare dată, au înduioșat inimile publicului spectator.
Cu aplauze și cuvinte de laudă a fost apreciată admirabila evoluare a Melissei Iasub și a lui Constantin Suruceanu, a Sofiei Ivanova cu partenerul ei Daniel Martîniuc, laureați a numeroase premii naționale și internaționale, medaliați cu aur și argint la dans sportiv, care au imprimat culoare și eleganță sărbătorii, a Ilincăi Donici, care a interpretat cu deosebită însuflețire cântecul „Sunt o enigmă”, a ansamblului Prometeu”, care a făcut să răsune înălțător cântecele „Oda bucuriei” și „Iarba verde de acasă”, a lui Gabriel Rodideal, care a impresionat cu superba interpretare a celebrei melodii „O sole, mio”” și, desigur, nu se putea altfel! a absolvenților promoției 2022-2023, care au cântat în unison cu întreaga audiență cântecul „Ani de liceu”.
„A fost şi a trecut ca o poveste/ Acest poem al vieţii de liceu,/ Arc peste timp ce-a fost şi care este/ Zbor tânăr pentru mâine şi mereu” au fost cuvintele de încheiere a palpitantei sărbători, după care de pe umerii absolventului Buzdugan Alexandru a răsunat simbolic, în mâinile unei eleve din clasa I, ultimul clopoțel.
Mulțumim pentru spectacol, dragi absolvenți! Drum bun pe calea vieții mature! Chipurile voastre luminoase vor rămâne mereu în inimile noastre!
Mulțumirile și aprecierile noastre se îndreaptă în mod special către doamna Angela Lungu, profesoară de limba și literatura română, director adjunct pentru educație, autoarea scenariului vibrantei sărbători – „Ultimul clopoțel!” Dragă doamnă profesoară! Să fiți sănătoasă, să ne bucurați mereu cu calitățile dumneavoastră de veritabil dascăl!
Mulțumiri, succese și urări de bine adresăm fiecărui participant la sărbătoarea care ne-a dăruit neuitate sentimente de satisfacție pentru munca depusă! Doamne ajută în continuare!