Elevii clasei a III-a „B”, împreună cu scumpa lor învățătoare, Dorina Andrei, au pregătit o fascinantă surpriză îndrăgitei scriitoare Claudia Partole, cu care și-au dat întâlnire pe data de 6 octombrie 2023, în Sala de ședințe a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”. Motivul incitantei surprize a fost cartea „Ștrengărița”, semnată de doamna Claudia Partole, care s-a înscris în șirul cărților-surpriză ale Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret (ediția a XXV-a, 4-7 mai, 2023), organizat anual de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Cartea, în tiraj de 15 mii de exemplare, a fost recomandată și dăruită copiilor de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Elevii-artiști au dat start întâlnirii cu un emoționant spectacol pe marginea cărții „Ștrengărița”. Ei au dramatizat câteva fragmente din carte, în care fetițele au interpretat, rând pe rând, rolul eroinei principale – Ștrengărița, trezind zâmbete și încântare pe chipurile colegilor din clasele a III-a, a cadrelor didactice, a părinților și bunicilor, invitați la revederea cu Măria Sa – copilăria.
Plină de pozne, copilăria autoarei i-a inspirat și i-a făcut pe copii să transfere audiența într-o luminoasă zi de vară, când Ștrengărița a pornit într-o călătorie „sprâncenată”, ca să-și viziteze neamurile din satul vecin. Echipați întocmai cu atributele necesare unei astfel de călătorii, vioi și curioși, ei au realizat o mirabilă incursiune în natură și timp, fapt ce-a făcut-o pe autoare să le mărturisească: „E precum mi-aș fi adus copilăria la Liceul „Prometeu-Protalent”, ca să cunoască acești copii deosebiți, frumoși și talentați!”
Dramatizările, intercalate cu minunate cântece dedicate copilăriei, întrebările adresate autoarei, cu preponderență de băieți, care și-au dorit să afle în ce cărți de ale domniei sale își vor putea găsi rolul de „ștrengărei”, au fost deliciul publicului, care i-a răsplătit cu îndelungi aplauze.
Mulțumim stimată doamnă Claudia Partole pentru cartea „Ștrengărița”, dar și pentru faptul că ați onorat cu prezența Dvs. invitația elevilor din clasa a III-a „B”.
Bravo, dragi elevi! Prin acest spectacol, ați demonstrat că fiecare dintre voi are aptitudini reale de buni actori. Vă îndemnăm să perseverați, să Vă realizați visurile precum Vă doriți!
Exprimăm mulțumiri cordiale și aprecieri alese pentru curaj și efort dnei învățătoare Dorina Andrei și doamnei pedagog Aurelia Durnea, care au făcut tot posibilul să realizeze pentru copii și părinți o sărbătoare de neuitat.
Sentimente de pioasă gratitudine exprimăm părintelui Ioan Cosoi, bunicii Elena Botin, inclusiv părinților acestor elevi, care au asigurat „recuzita” spectacolului în cele mai mici amănunte.
