În perioada 8-12 noiembrie 2023, doamna Larisa Silvestru, directoarea Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, împreună cu profesorii de limbă engleză, doamna Natalia Dubencu, doamna Olga Ciorici și domnul Vasile Chiper, au participat la Workshop-urile primei ediții a Conferinței Internaționale „Interconnected Learning and Teaching in the Post-Pandemic Era- Tendințe și provocări în predarea limbilor străine (ILT)”, desfășurată în orașul Iași, România.
Pe lângă prelegerile academice, gazdele Conferinței au facilitat organizarea a 27 de ateliere, susținute de formatori și profesori de limbi străine, în diferite limbi (engleză, germană, franceză, norvegiană și rusă), ce s-au constituit în activități de real folos didactic pentru fiecare participant.
„Am revenit de la această Conferință, mărturisește doamna Natalia Dubencu, cu idei inovative, pe care le vom împărtăși colegilor de la catedra de limbi străine și le vom implementa la orele de limbă engleză. Pentru mine, au prezentat interes major temele – Predarea și învățarea în realitatea virtuală și Media 360°. Prima temă constă în elaborarea personajelor digitale la orele de limbi străine – o narațiune spusă de emoții și politețe, iar a doua – Media 360° – înseamnă un tur virtual în orice loc din lume, spre exemplu – Casa Albă, Big Ben, lumea subacvatică etc. Elevii pot vizita virtual tot ce-și doresc,dar se va valorifica și dezvoltarea vocabularului de către profesor. A fost foarte interesant și progresiv.”
Exprimăm mulțumiri cordiale organizatorilor Conferinței pentru oportunitatea de a participa la lucrările acestui inedit for științific, care contribuie la adaptarea competențelor profesionale la noile provocări și schimbări în sistemul de învățământ.
