Deja al doilea an consecutiv, Grib Sofia, eleva clasei a II-a „E” (învățătoare doamna Eugenia Mariniuc, grad didactic întâi) a Liceului de Creativitate și InventicăPrometeu-Protalent”, a obținut Medalia de argint la Campionatul Național de Șah Clasicpentru copii și juniori, cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani. La această competiție au participat 250 de șahiști din toată republica. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău, în perioada 7-12 martie2024, și a fost organizat de Federația de Șah din RepublicaMoldova, cu sprijinul financiar al Ministerului Educației șiCercetării.

Sofia este pasionată de „sportul minții”, merge la antrenamente de 4 ori pe săptămână și rezultatele excelente nu se lasă așteptate. Talentul ei pentru acest sport nobil a fost descoperit de doamnaprofesoară Lidia Coadă de la Școala Sportivă Specializată de Șahdin Chișinău încă la vârsta de 5 ani și jumătate, care împreună cudomnul Iulian Baltag, profesor de șah la LiceulPrometeu-Protalent, sunt antrenorii promițătoarei șahiste, fiindu-i alături la toate competițiile.

„Sofia a obținut această victorie după foarte multă muncă șidedicare. Ne bucurăm mult pentru ea și îi dorim noi victorii. Mulțumirile și recunoștința noastră se îndreaptă spre minunațiiprofesori, care o antrenează pe Sofia – doamna Lidia Coadă șidomnul Iulian Baltag”, a scris într-o postare dna Anastasia Grib, mama Sofiei.

Bravo, Sofia! Felicitări! Admirăm pasiunea ta pentru sportul care dezvoltă competențe de analiză critică și de găsire a soluțiilorlogice, care-ți vor fi de mare ajutor în viitor. Iți dorim succese încontinuare.

Exprimăm mulțumiri și aprecieri tuturor celor din preajma Sofiei, care o motivează și îi susțin eforturile la practicarea cu succes a jocului de șah, numit șijocul inteligenței umane”.