În perioada 15-19 aprilie 2024, la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” s-a vorbit limba engleză mai mult ca oricând, grație diverselor activități dedicate Săptămânii limbii engleze.
Au deschis șirul de evenimente cu un frumos salut și cu simbolicul American Cooky, elevii clasei a IV-a „B” (dirigintă doamna învățătoare Elena Maniuc), ghidați de doamna Georgeta Gațcan și doamna Nelly Portas, profesoare de limba engleză.
Elevii clasei a VII-a „B” au realizat un video motivațional despre importanța studierii limbii engleze, având-o în calitate de ghid și consultant pe doamna Olga Ciorici, profesoară de limba engleză, iar elevii claselor a VIII-a, îndrumați de doamna Stela Iordăchescu, profesoară de limba engleză, au realizat mai multe lucrări pe teme ecologice, pe care le-au expus în cadrul expoziției „EcoWorld”, afișată pentru întreaga săptămână pe holul Liceului.
Într-o competiție efervescentă de inteligență și străduință s-au implicat elevii claselor a VII-a, a IX-a și a XI-a în cadrul activității Public Speaking (Discurs public) pe tema „Auto dezvoltare și cunoaștere de sine”. Ei s-au întrecut la elaborarea textelor, combinate în mare majoritate cu materiale PPT, dezvăluind cunoștințe și motivare privind însușirea temei puse în discuție. În cadrul activității s-au evidențiat elevii : Bîrcă Eva, clasa a VII-a „B”, Chisca Nicolae, Garaba Maxim, Zmeu Sebastian, Rusu Bianca, Cociorva Mihai din clasa a IX-a „A”, discipolii doamnei Natalia Dubencu, profesoară de limba engleză și Nemțanu Magdalena, Tudos Gabriela din clasa a VII-a ”B”, Racovcen Cristina, Rusu Gabriel, Mereacre Alexandra din clasa a IX-a „A”, inclusiv Ciorici Milena și Bolocan Felicia din clasa a XI-a „А”, Leșco Sebastian și Merlici Patricia din clasa a XI-a „B”, discipoli ai doamnei Olga Ciorici, profesoară de limba engleză, șefa Comisiei metodice limbi străine.
Mare interes și entuziasm a trezit Concursul Spelling Bee printre elevii claselor a III-a. Ei au avut sarcina să memoreze scrierea corectă a cuvintelor și să numească literele rapid și corect. Învingători ai acestui concurs sunt: Codreanu Leonard, clasa a III-a „A” – locul I (dirigintă doamna învățătoare Svetlana Mihaci), Oboroceanu Stela, clasa a III-a „B” – locul II (dirigintă doamna învățătoare Dorina Andrei), Pasecinic Adrian, clasa a III-a „E” – locul III (dirigintă doamna învățătoare Iulia Scripnic, director adjunct pentru instruire). Competiția Spelling Bee a fost organizată de profesoarele de limba engleză: Violeta Cirimpei, Marcela Iachimov, Claudia Sanduleac și Virginia Stratulat.
Programul Săptămânii limbii engleze a mai prevăzut lecția cu tema Reading workshop „The picture of Dorian Gray” pentru elevii clasei a X-a „B”, susținută de doamna Nelly Portas, lecția publică „How to make decisions faster” pentru elevii clasei a XII-a „A”, susținută de doamna Natalia Dubencu, lecția „One minut speech” pentru elevii clasei a IV-a „B”, susținută de doamnele Georgeta Gațcan și Nelly Portas, Workshop-ul – Language history and culture (multilingual learning challenges and opportunities) pentru elevii claselor a V-a, susținut de doamna Natalia Dubencu, lecția publică „Travel around the world” pentru elevii clasei a VII-a „B”, susținută de doamna Olga Ciorici.
Bravo, dragi elevi! Apreciem pasiunea voastră pentru studierea limbii engleze. Cunoașterea ei înseamnă posibilități mult mai mari de comunicare, dar și de acces la alte culturi.
Mulțumim doamnelor profesoare de limba engleză, care au reușit să creeze întreaga săptămână o atmosferă plină de creație și entuziasm, în care elevii s-au implicat foarte activ și au demonstrat cunoștințe profunde la limba engleză. Felicitări!


