„Empatia înțelege, comunicarea asertivă convinge” a fost mottoul trainingului cu tema „Empatia ca instrument de comunicare asertivă în educație”, la care au participat cadrele didactice de la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” pe data de 25 septembrie 2024. Organizat și moderat de doamna Natalia Bobeico, psiholog, grad didactic I, trainingul a avut drept scop îmbunătățirea abilităților de comunicare ale cadrelor didactice prin dezvoltarea empatiei ca instrument esențial pentru comunicare asertivă, facilitarea construirii eficiente a relațiilor armonioase profesor-elev în cadrul educațional, inclusiv sprijinirea unui mediu pozitiv de învățare și colaborare.
Cu ajutorul jocului didactic, al tehnicilor interactive care au fost aplicate în cadrul întrunirii, beneficiarii au reușit să atingă obiectivele anunțate ale trainingului: definirea empatiei și comunicării asertive; dezvoltarea abilităților de empatie; integrarea empatiei în comunicarea asertivă; promovarea unui mediu educațional pozitiv etc.
Tema trainingului, bine-cunoscută cadrelor didactice, a dovedit o dată în plus că integrarea empatiei ca instrument de comunicare asertivă în educație este esențială pentru dezvoltarea unui climat pozitiv în sălile de clasă și în instituțiile de învățământ. Empatia facilitează conexiuni autentice între cadrele didactice și elevi, contribuind la construirea unui climat de încredere și respect reciproc.