Pe data de 22 octombrie 2024, Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” a fost gazda Seminarului instructiv-educativ pentru cadrele didactice la disciplina școlară matematică. Evenimentul a fost organizat de DGETS a Consiliului Municipal Chișinău și a avut ca temă de discuție „Procesul de materializare a stării de bine la lecția de matematică prin autodezvoltare personală a cadrelor didactice – factor determinativ al schimbării”. Grupul țintă al seminarului au fost cadrele didactice din instituțiile de învățământ secundar, ciclul I și II din municipiul Chișinău.

Seminarul a început cu mesaje de salut din partea dlui Aurelian Silvestru, director-fondator al Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” și a dlui Valentin Crudu, șed-adjunct al DGETS a Consiliului Municipal Chișinău, după care moderatoarea, dna Ludmila Bulhac, specialist superior al DGETS, împreună cu dna Violeta Popovici-Bujor, director-adjunct pentru instruire a instituției gazdă au prezentat agenda evenimentului.

Pe parcursul a mai bine de o oră, participanții la seminar au lucrat în trei ateliere care au avut ca subteme: „Inteligența emoțională – cheia succesului dezvoltării personale și profesionale” (atelierul nr. 1 – moderatoare dna Svetlana Șișcanu, specialist principal la Direcția Mentorat și formare continuă a Institutului Național pentru Educație și Leadership – INEL), „Starea de bine a cadrului didactic – condiție a calității activității profesionale” (atelierul nr. 2 – moderatoare dna Cătălina Codau de la Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică – CRAP) și „Bucuria productivității la disciplina matematica” (atelierul nr. 3 – moderatoare dna Violeta Popovici-Bujor, profesoară de matematică, gr. did. superior la LCI „Prometeu-Protalent”, dna Olga Druță, profesoară de matematică, gr. did. unu, LCI „Prometeu-Protalent”, dna Mariana Guzun, profesoară de matematică, LCI „Prometeu-Protalent” și dna Natalia Bobeică, psiholog, gr. did. unu, LCI „Prometeu-Protalent”).

A urmat apoi, în prezența tuturor participanților la seminar, debrifarea activităților din cadrul atelierelor (moderatoare dna Ludmila Bulhac, specialist principal, DGETS și dna Violeta Popovici-Bujor, profesoară de matematică, gr. did. superior, LCI „Prometeu-Protalent”) și prezentarea „Exemple de bune practici în autodezvoltarea personală a cadrelor didactice la matematică”, susținute de dna Ludmila Cojocaru, profesoară de matematică, gr. did. superior, IPLT „Gaudeamus”, dna Raisa Spinei, profesoară de matematică, gr. did. unu, IPLT „Mihai Viteazul”, dna Nadejda Biezhenaru, profesoară de matematică, gr. did. superior, IPLT „Traian”, Natalia Roadedeal, profesoară de matematică, gr. did. unu, IPLT „Traian”.

La compartimentul „Runda de întrebări și răspunsuri. Concluzii. Totalurile seminarului”, moderat de dna Ludmila Bulhac, specialist principal, DGETS și dna Violeta Popovici-Bujor, profesoară de matematică, gr. did. superior, LCI „Prometeu-Protalent”, participanții au apreciat pozitiv și de real folos lucrările seminarului, subliniind beneficiile experienței acumulate pentru crearea stării de bine a cadrelor didactice.

Mulțumim organizatorilor și participanților la seminar.