Întâlnirea din data de 28 noiembrie 2024 a elevilor din clasa a II-a „E” (învățătoare doamna Liliana Perjuc, grad didactic unu) a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” cu scriitorul Ianoș Țurcanu, deținător a numeroase premii literare, a demonstrat (a câta oară!) cât de receptivi sunt copiii la poezia bună, la cuvintele țesute frumos în versuri. Ei le-au selectat din cărțile semnate de poetul Ianoș Țurcanu și le-au recitat cu multă măiestrie și emoție, bucurând atât autorul invitat, cât și audiența formată din colegi, cadre didactice, părinți și bunici. Prestația fiecărui elev, completată cu cântece pe versuri de autor, a însumat componentele unui spectacol de neuitat, care le-a sporit dragostea pentru limba română, contribuind la o percepție mult mai complexă și mai adecvată față de sine. Iar întrebările elevilor și răspunsurile îndrăgitului scriitor s-au transformat într-un dialog palpitant, care i-a ghidat pe copii în laboratorul de creație al domniei sale. Ei „au citit printre rânduri” din „cărțile cu gânduri” ale protagonistului, precum a afirmat diriginta clasei doamna Liliana Perjuc, și au aflat că „talentul și munca sunt diamante ce se lustruiesc unul pe altul”, așa cum susține poetul Ianoș Țurcanu într-un aforism ce-i aparține.

