Joi, 8 mai 2025, la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, ca și în toate instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova, elevii claselor a V-a – a XII-a au vizionat filmul „Siberia din oase” (realizator – OWH Studio, în regia Leontinei Vatamanu), dedicat basarabenilor deportați în perioada anilor 1941-1949.

Filmul, creat în baza mărturiilor a patru foști deportați, reconstituie o pagină neagră din istoria recentă (al doilea, cel mai mare val de deportări din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949) a populației din spațiul pruto-nistrean, când mii de familii, ridicate în plină noapte, au fost urcate în vagoane pentru vite și duse în Siberia.

Filmul a fost urmărit cu emoții, atenție sporită și vădit interes pentru pagina de istorie a poporului nostru.

Până și profesorii, care au vizionat filmul, împreună cu liceenii, au lăcrimat, recunoscându-și rudele intervievate.

Suntem recunoscători echipei ce a realizat filmul și inițiativei MEC.

După vizionare, Nicolae Chișcă din clasa a X-a „B” a împărtășit câteva impresii: „Deportările au fost un eveniment foarte tragic pentru predecesorii noștri. Precum am văzut în film, familiile au fost dezmembrate – părinții au fost despărțiți de copii și copiii de părinți. Filmul ne-a produs emoții puternice și este important să-l vizionăm și să-l înțelegem”. Iar Antonia Cotelea din aceeași clasă, a opinat pe marginea peliculei cinematografice: „Filmul ne vorbește despre suferințele victimelor deportărilor, care au afectat mii de familii cu mulți copiii. E teribil să trăiești astfel de momente, când nu știi ce ți se poate întâmpla: îți vei mai revedea vreodată familia, te vei mai întoarce pe locurile natale? Fără îndoială, filmul e binevenit pentru fiecare dintre noi”.

„Siberia din oase” este o mărturie zguduitoare a ceea ce au însemnat deportările în spațiul nostru, a completat dl Sergiu Șargarovschi, profesor de fizică, director adjunct. Noi, urmașii acestei generații de martiri, trebuie să ne cunoaștem istoria, ca să nu mai admitem să se mai repete astfel de tragedii”.