Deși vacanța e în plină desfășurare, Paola-Francesca Borș, eleva clasei a VIII-a „A” a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” (dirigintă doamna Natalia Rusica, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior), continuă să se antreneze la sportul preferat – gimnastica estetică de grup – și să cucerească, împreună cu echipa, noi și noi titluri de glorie. Cele mai recente sunt Premiul II la Campionatul de gimnastică estetică de grup al Țărilor Balcanice și Premiul III la Cupa Mondială III, care s-au desfășurat în perioada 26-29 iunie 2025 în orașul Larissa, Grecia.
Paola-Francesca practică acest sport de mic copil. Ea face parte din echipa națională a Federației Internaționale de Gimnastică Estetică de Grup și are în palmaresul ei numeroase premii și medalii. Acest sport grațios o motivează să fie mereu în formă. În acest mod, își educă, precum spune Paola-Francesca, voința, rezistența, perseverența, inclusiv autodisciplina.
Bravo, Paola-Francesca! Succesele tale ne bucură foarte mult! Suntem mândri de tine și de performanțele tale!
Adresăm mulțumiri cordiale părinților și cadrelor didactice, care sprijină și încurajează pasiunea pentru acest minunat sport al Paolei-Francesca.
