După participarea la mai multe turnee și competiții în primăvara acestui an, rezultate, de regulă, cu distincții de primă mărime (vezi site-ul www.liceulprometeuprotalent.md), iată că și în vacanța de vară Amelia Șeptelici, eleva clasei a III-a „E” (dirigintă doamna Liliana Perjuc, învățătoare, grad didactic I) a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, continuă să-și suplinească impresionantul palmares de victorii la gimnastica ritmică.
În perioada 10-13 iulie 2025, Amelia a participat la turneul internațional Rome Cup RG 2025, care a avut loc la Roma, Italia. În cadrul acestei competiții sportive, Amelia a fost distinsă cu locuri de frunte: locul I – minge, locul I – cerc, miss eleganta și premiul special.
Felicitări, dragă Amelia! Felicitări, stimați părinți! Felicitări, stimate cadre didactice! Apreciem mult eforturile Dvs. întru menținerea interesului Ameliei față de acest sport elegant și deosebit de util. Vă dorim succese în continuare!