Gimnasta Nicole Muntean din clasa a II-a „C” (învățătoare doamna Nelea Vicol) a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” a obținut locul I la Turneul Internațional de Gimnastică Ritmică „Cumpăna Trophy”, ediția a II-a, care a avut loc în orașul Constanța, România.
Competiția s-a desfășurat în Sala Sporturilor „Simona Amânar”, în ziua de 30 august 2025. Nicole, alături de alte gimnaste, a adus în fața publicului prezent frumusețe și eleganță. A fost o sărbătoare veritabilă a tinereții, pasiunii și perseverenței, un fascinant spectacol sportiv, precum apreciază experții.
Turneul „Cumpăna Trophy” a reunit la Constanța nouă cluburi de elită din România și Republica Moldova, reprezentate de peste 130 de gimnaste cu vârste cuprinse între 6 și 20 de ani. Nicole a făcut parte din echipa USEFS (Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport) din Republica Moldova. Nu este prima victorie a colegei noastre. Ea a participat la mai multe concursuri și de fiecare dată a ocupat locuri de frunte, devenind o mare speranță a acestui gen de sport.
Despre Turneul „Cumpăna Trophy” se spune că nu este doar o competiție, ci un „laborator” al excelenței sportive, unde fiecare figură, fiecare exercițiu și fiecare pas devin expresii ale disciplinei și creativității. Scopul central al turneului este de a oferi gimnastelor ocazia de a-și perfecționa programele, pregătindu-se pentru alte și alte competiții prestigioase.
„Publicul a fost martor la un spectacol al grației și al forței interioare, unde emoția artistică se împletește cu performanța sportivă, unde viitorul gimnasticii ritmice se scrie cu fiecare piruetă și cu fiecare zâmbet al gimnastelor”, a transmis Primăria Cumpăna, principalul organizator al frumosului eveniment.
Felicitări, dragă Nicole! Ne bucurăm mult pentru succesele tale! Îți dorim noi și noi victorii!
Felicitări, minunaților părinți ai Nicolei! Apreciem mult dedicarea Dvs., inclusiv suportul emoțional și încurajarea permanentă a dnei învățătoare Nelea Vicol.
