Sâmbătă, 20 septembrie 2025, la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” a avut loc o sărbătoare de neuitat – Festivitatea de premiere a elevilor din Republica Moldova, participanți la Concursul Internațional de Creație Literară „Universul Cuvintelor”, ediția a X-a, adresat elevilor din clasele I-a – a VIII-a, cu tema „Anul Eminescu”.

Festivitatea a debutat cu un palpitant fragment din spectacolul „Eminescu să ne judece”, realizat de elevii clasei a VII-a a Liceului-gazdă, sub îndrumarea inspirată a doamnei Diana Decuseară-Onică, Artistă a Poporului, șefa Cercului de dicție și arta vorbirii, care a introdus publicul în atmosfera magnifică a versului eminescian.

Printre cei 358 de participanți la Concurs, au cucerit locuri de frunte și elevii Liceului „Prometeu-Protalent”, lucrările cărora au impresionat prestigiosul juriu, format din scriitorii Emilian Marcu, Vasile Fluturel și Ștefania Hănescu Țugui, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Numele învingătorilor sunt:

Premiul III, secțiunea Poezie – Dumitrița Ududovici, clasa a VI-a, mentor doamna Angela Miron, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior;

Premiul I, secțiunea Proză – Damiana Meșină, clasa a VIII-a, mentor doamna Angela Lungu, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior;

Premiul I, secțiunea Proză – Daria Munteanu, clasa a VIII-a, mentor doamna Angela Lungu, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior;

Mențiune, secțiunea Proză – Lia Speranza, clasa a V-a, mentor doamna Natalia Adașan, profesoară de limba și literatura română, grad didactic I.

Cu diplome speciale Hors-Concurs au fost apreciate lucrările literare semnate de:

Raluca-Cristiana Cazacu, mentor doamna Dina Danilov, profesoară de limba și literatura română, grad didactic I;

Mirela Braga, clasa a XI-a, mentor doamna Tatiana Melnic, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior;

Patricia Lupu, clasa a XI-a, mentor doamna Tatiana Melnic, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior;

Bianca Onică, clasa a X-a, mentor doamna Tatiana Melnic, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior;

Alexandra Șeptefrați, clasa a IX-a, mentor doamna Dina Danilov, profesoară de limba și literatura română, grad didactic I.

În cadrul Festivității a fost lansată antologia Concursului „Eminescu – exerciții de neuitare”, ediția a X-a (coordonatoare doamna Petronela Angheluță), din paginile căreia câștigătorii au citit în voce fragmente din lucrările lor literare.

Menționăm că la Festivitatea de premiere au participat personalități culturale marcante de pe ambele maluri ale Prutului: doamna Petronela ANGHELUȚĂ (director de proiect, coordonator antologie), domnul Vasile FLUTUREL (membru al juriului concursului), doamna Rodica RODEAN (președinte – fondator al Asociației „Universul Prieteniei” Iași, jurnalist), doamna Elena FLUTUREL (scriitor, jurnalist) și doamna Ana BANTOȘ, conf. univ. dr. habilitat în filologie, critic literar, doamna Claudia PARTOLE, scriitoare, jurnalistă, domnul Ianoș ȚURCANU, scriitor.

Mulțumim tuturor participanților, inclusiv doamnelor profesoare de limba și literatura română de la Liceul nostru, care prin muncă asiduă și dedicare, îi înscriu pe elevii noștri printre cele mai promițătoare talente literare ale momentului.