Ilinca Petrov, eleva clasei a VIII-a și Lia Speranța, eleva clasei a VI-a de la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, au urcat pe scena Festivalului-Concurs municipal „Să dăruim culori copilăriei” pentru a-și primi premiile – Locul I – la secțiunea „Paleta fermecată”. Festivitatea de premiere a avut loc pe data de 25 octombrie 2025, în parcul „Alunelul” din Chișinău.

Menționăm că până la festivitatea de premiere, elevii Liceului Prometeu-Protalent” au participat pe data 6 octombrie la etapa de sector a Festivalului-Concurs, unde s-au evidențiat prin străduință și talent atât învingătoarele la etapa municipală, cât și Nicolae Miron, elevul clasei a III-a (îndrumător domnul Romeo Schițco, profesor de educație plastică).

Ulterior, premiantele noastre au concurat, cu entuziasm și inspirație, alături de peste 300 de elevi din instituțiile de învățământ din Municipiul Chișinău, demonstrându-șipasiunea și creativitatea pentru pictură. Ele au fost ghidate înfabuloasa lume a artelor plastice de domnul Ion Canțîr, profesor de educație plastică, grad didactic superior.

„Ilinca și Lia au dat dovadă de pasiune și seriozitate, iar rezultatele lor sunt rodul muncii consecvente și a dorinței de a se perfecționa mereu. Mă bucur nespus că eforturile le-au fost recunoscute și apreciate”, a menționat domnul Ion Canțîr.

Felicitări, dragă Ilinca și dragă Lia! Lumea frumosului pe care o explorați cu succes ne bucură și ne impresionează foarte mult.

Felicitări, stimate domnule profesor Ion Canțîr! Mulțumim pentru profesionalism și dăruire.