Ilustrul poet ieșean, Daniel Corbu, a susținut pe data de 15 ianuarie 2026, cu ocazia Zilei de naștere a poetului național Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Naționale, conferința  „EMINESCU – MODEL ÎN ABSOLUT”. Discursul, axat pe viața și opera marelui poet, a reținut timp de o oră atenția auditoriului format din elevi și cadre didactice ale Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” – beneficiari ai unei prelegeri de neuitat, prin care a fost evocată valoarea culturală și spirituală a tot ceea ce ne-a lăsat moștenire Mihai Eminescu.

„Eminescu a creat expresia poeziei, a lirismului”, „Eminescu este un mit al românilor”, „Eminescu ne-a oferit limba română modernă, pe care o vorbim în spațiul românesc”, „Eminescu ne-a ridicat la înălțimea limbajului poetic”, „Eminescu a ordonat gândirea și simțirea românească” – sunt doar câteva dintre judecățile de valoare pronunțate de Daniel Corbu în cadrul prelegerii, care nu a lăsat să treacă fără de aprecierea domniei sale a spectacolului „Eminescu să ne judece”, prezentat în debutul evenimentului de elevii clasei a VIII-a „C” a Liceului „Prometeu-Protalent”. „Extraordinară, energizantă această prezentare a copiilor din acest eminent liceu prin elevii și prin educatorii lor”, referindu-se la interpretarea impecabilă a unor fragmente din opera poetului-geniu, dar și din opera celor care l-au prețuit și l-au cinstit pe „modelul în absolut” – Mihai Eminescu.

Spectacolul „Eminescu să ne judece”, care a impresionat în mod deosebit și a contribuit, ca la fiecare reprezentare, la crearea atmosferei sublime a evenimentului, a fost realizat în baza scenariului și regiei inspirate a distinsei doamne Diana Decuseară-Onică, artistă a poporului,  fapt pentru care îi mulțumim din suflet și ne exprimăm profunda recunoștință.

Un emoționat accent muzical au pus la încheierea evenimentului elevele Francesca Bocancea și Delia Ciobanu din clasa a VII-a, care, îndrumate de domnul Veaceslav Adam, măiestrit și talentat profesor de educație muzicală, au interpretat piesele ,,Dorința” și ,,Dor de Eminescu”.

Relatarea noastră ar fi incompletă dacă nu am sublinia prestația prezentatorilor Evelina Belicesco din clasa XII-a „A” și Cristian Beniuc din clasa a XII-a „B”, care pe lângă anunțarea programului evenimentului, au realizat o admirabilă incursiune în biografia onorabilului invitat – poetul Daniel Corbu, pe care academicianul Mihai Cimpoi îl consideră ca fiind liderul generației de poeți optzeciști, criticul literar Theodor Codreanu – ca unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști.

Evenimentul din 15 ianuarie, ne-a dovedit o dată în plus că pentru elevii liceului nostru cunoașterea valorilor naționale este o prioritate, iar implicarea lor directă în perpetuarea acestui proces creator este mai mult decât edificator.

Bravo, dragi elevi! Talentele pe care le demonstrați zi de zi ne bucură nespus de mult, iar aprecierile noastre aparte sunt adresate însuflețitorilor acestui minunat demers cultural – domnul Aurelian Silvestru, director-fondator, doamna Zinaida Vîrlan, director al Liceului „Prometeu-Protalent”, doamna Angela Lungu, director adjunct instruire, gimnaziu, liceu, doamna Tatiana Melnic, șefa Comisiei metodice Științe socioumanistice, inclusiv fiecărui cadru didactic, care prin efort și dedicare cultivă interesul și implicarea elevilor la crearea unor admirabile acte de cultură.

oplus_0

oplus_32