Pe data de 4 februarie 2026, doamna Natalia Dubencu, profesoară de limba engleză, a oferit elevilor Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” o altfel de lecție la limba engleză.

Lecția a avut un obiectiv amplu și clar: explorarea „Modelului danez” de implicare a tinerilor și a modului în care acesta poate inspira elevii din Republica Moldova să participe la viața civică și la inițiativele legate de UE. Iar cel care a răspuns cu multă bunăvoință întrebărilor elevilor legate de acest obiectiv a fost Excelența Sa, domnul Søren Jensen, Ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova.

După ceremonialul de protocol realizat de Consiliul elevilor de la liceu, domnul Ambasador a făcut o prezentare succintă despre angajamentele Danemarcei față de tineret, apoi s-a implicat plenar într-un dialog cu elevii prezenți în sala de ședințe.

Interesul și curiozitatea elevilor au ținut de teme precum: democrația ca „mod de viață” în Danemarca; prezența tinerilor (18 ani) la vot în proporție de 80%; Danemarca – actor-cheie în promovarea politicilor climatice și digitale în UE; voluntariatul – coloana vertebrală a societății daneze; Inteligența Artificială și rețelele de socializare în educație și protejarea tinerilor de dezinformare; integrarea în UE a Republicii Moldova și „competența non-tehnică” care ar trebui dezvoltată pentru a fi cetățeni europeni de succes; acțiuni pozitive din Danemarca privind „eco-anxietatea” tinerilor față de climă; dezbaterea și contestarea ideilor de către elevi în sistemul școlar danez; valorile fundamentale ale UE; solidaritate și cooperare; contribuția diversității culturale la consolidarea unității europene; interesele naționale și obiectivele colective ale UE; nobila profesie de diplomat etc.

La finalul minunatei întâlniri, domnul Ambasador a acceptat să joace o partidă de șah cu eleva clasei a X-a, Raluca-Cristiana Cazacu, multiplă campioană națională și internațională la șah, evidențiind în cadrul jocului spiritul de strategie, respect și înțelegere reciprocă.

„A fost o lecție captivantă despre diplomație, opinează doamna profesoară, Natalia Dubencu. Excelența Sa, domnul Søren Jensen, ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova, a împărtășit din experiența sa privind perspectivele actuale în relațiile internaționale și rolul dialogului între națiuni. Vizita a oferit elevilor o rară oportunitate de a învăța direct de la un diplomat practicant și de a pune întrebări despre cooperare și bună înțelegere în întreaga lume”.

Mulțumim, stimate domnule Ambasador! Întâlnirea și dialogul cu Dumneavoastră a fost un eveniment de neuitat, important, interesant și de real folos pentru elevii noștri.

Mulțumim, stimată doamnă profesoară Natalia Dubencu. Inițiativa Dumneavoastră, ca întotdeauna, s-a bucurat de succes, apreciere și simpatie printre elevi!