Un Mărțișor împletit din minunate cântece și poezii au prins la pieptul iubitelor profesoare elevii Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” în ziua de 3 martie 2026. Ei au urcat pe scena Sălii de festivități, inspirați de suflul primăverii, ca să-și exprime cele mai sincere sentimente față de cadrele didactice, cu care urcă mână în mână, umăr la umăr, în fiecare zi, pe culmile cunoașterii.
Primele emoții ale frumosului eveniment, intitulat „Mărțișor – fir de lumină”, au fost transmise de prezentatorii Raluca-Cristiana Cazacu din clasa a X-a „B” și Gabriel Lițcan din clasa a VIII-a „C”. Ei s-au lăsat purtați de feeria începutului de primăvară, înveșmântându-l în iscusite metafore, menite, vorba lor, să celebreze frumusețea, gingășia și forța feminină.
Apoi, printre intercalările lor înaripate, în acord cu atmosfera vibrantă a anotimpului reînnoirii, au evoluat rând pe rând:
Gabriel Rodideal din clasa a X-a „B” cu celebra piesă „Primăvara”, pe versurile lui Andrei Strâmbeanu și muzica lui Mihai Dolgan;
ansamblul „Prometeu” cu duioasele cântece „Mărțișor” și ,,Mama, doar mama”;
cercul de dicție și arta vorbirii al claselor I cu un moment poetic dedicat femeii-mamă;
Sofia Condurachi din clasa a II-a „A” cu un dans modern, grațios și expresiv;
Vitalia Butucel din clasa a IX-a „C” cu renumita poezie ,,Cântec femeiesc” de Adrian Păunescu.
A încheiat această revărsare de poezii și melodii prin care a fost cântat chipul femeii, același Gabriel Rodideal cu arhicunoscuta piesă din repertoriul lui Ion Aldea-Teodorovici ,,Sărut, femeie, mâna ta”, iar prezentatorii n-au pregetat să adauge în adresa doamnelor profesoare cărora le-a fost dedicat spectacolul: „Astăzi spunem simplu, dar din inimă: MULȚUMIM! Pentru răbdare, pentru sfaturi, pentru credința neclintită că putem fi mai buni decât ieri. Vă promitem, iubitele noastre profesoare, că vom ști să prețuim sprijinul și lumina pe care ne-o dăruiți zi de zi și vom fi veșnic recunoscători”.
Desigur, ca întotdeauna și în toate cazurile, spectacolul elevilor a avut mentorii săi, pe care niciodată nu trebuie să obosim a-i numi: doamna Angela Miron, director adjunct pentru educație, treapta gimnazială și liceală, inițiatoarea și arhitecta principală a acestei activități extrașcolare, doamna Cristina Brunchi, director adjunct pentru educație, susținătoarea dedicată a acestei inițiative și, neapărat, doamna Diana Decuseară-Onică, șefa cercului de dicție și arta vorbirii, artistă a poporului, care împreună cu domnul Veaceslav Adam, profesor de educație muzicală, au făcut ca muzica și cuvântul să răsune armonios și impecabil în această fascinantă manifestare de pioasă recunoștință.
Primăvara, cu mărțișorul la piept, să-și găsească sălaș permanent în inimile Dumneavoastră, stimate cadre didactice!
Felicitări tuturor!