Diplomă de gradul II pentru performanțe deosebite la Olimpiada Republicană la Informatică a obținut Robert Untila din clasa a IX-a a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”. Robert este unul din cei 52 de elevi din Republica Moldova, premiați la această competiție. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 6-9 martie 2026 și a reunit în total 148 de participanți la concurs.

Robert a fost ghidat și susținut să concureze la Olimpiadă de doamna Ecaterina Adam, profesoară de informatică, grad didactic I.

Bravo, Robert! Informatica este o știința fabuloasă, care se ocupă de procesarea sistematică a informației, acoperind domenii precum programarea, algoritmii, bazele de date și tehnologia informației și deschide multiple căi de afirmare profesională pentru pasionați. Continuă să-ți valorifici talentul și să-ți dezvolți abilitățile în acest domeniu.

Felicitări, distinsă doamnă profesoară Ecaterina Adam! Mulțumim pentru faptul că reușiți să-i interesați și să-i inspirați pe discipoli față de un domeniu științific foarte important și de perspectivă pentru realizarea lor profesională.

Nota bene: Olimpiada Republicană la Informatică este organizată anual de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 24 de olimpiade și concursuri republicane care vor avea loc până la sfârșitul anului curent de studii.

Menționăm că elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.