Echipa Liceului de Creativitate si Inventică „Prometeu-Protalent” a obținut succese frumoase la Olimpiada Internațională la Limba Engleză – IELO 2026, care s-a desfășurat în perioada 6-12 septembrie 2026, în orașul Suceava, România. 

Membrii echipei Rareș Miron, Daniela Ungureanu, Vitalia Butucel și Laura Boclinca, care și-au prezentat proiectul în baza cărții „A Wrinkle in Time” de Madeliene L’engle, au ocupat Locul II la proba de echipă, într-o competiție cu 136 de elevi din 14 țări, iar Vitalia Butucel și Laura Boblinca au fost apreciate la probele individuale cu Mențiuni de onoare, dovedind că excelența nu cunoaște granițe.

Echipa noastră a fost pregătită pentru competiție de doamnele profesoare de limba engleză, Natalia Dubencu și Violeta Cirimpei, care au și însoțit-o la Olimpiadă. 

„Suntem deosebit de mândri de elevii noștri talentați, care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026. Ei au demonstrat abilități excepționale la limba engleză, creativitate, încredere și determinare. Realizările lor sunt o adevărată reflectare a muncii, perseverenței și pasiunii pentru învățare, o celebrare a excelenței, prieteniei, cooperării internaționale și a puterii educației.

Succesul echipei noastre a plasat din nou Liceul „Prometeu-Protalent” pe scena educațională internațională. Bravo, „Prometeu-Protalent”! Continuă să înveți! Continuă să crezi! Continuă să strălucești!”, a scris pe pagina sa de Facebook doamna Natalia Dubencu imediat după anunțarea rezultatelor.

Felicitări, dragi elevi! Felicitări, stimate doamne profesoare!