Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, ne închinăm cu recunoștință în fața cadrelor didactice ale Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”! Ele au ales să dăruiască, din ceea ce au mai de preț: cunoaștere, timp, răbdare și încredere copiilor, veghindu-le drumul spre maturitate.

Mulțumim tuturor profesorilor pentru că în fiecare dimineață intră în clasă cu imensa responsabilitate, pregătiți să-și învețe discipolii nu doar să știe, ci și cum să fie, să ofere sfaturi, să aprecieze o reușită, să îndrepte o greșeală, să dea aripi unui vis. Se cunoaște: profesorii nu predau doar lecții. Ei deschid ferestre către lume și cultivă discipolilor curajul de a gândi și de a învăța să nu renunțe niciodată să caute frumosul și adevărul. Uneori, o singură frază a profesorului, spusă la momentul potrivit, poate schimba un destin, o încurajare, poate reda unui copil încrederea în sine, o carte recomandată poate deveni începutul unei pasiuni pentru întreaga viață, o vorbă bună, spusă într-o zi grea, poate rămâne în suflet pentru totdeauna.

Adevărata măsură a unui profesor nu se află doar în succesele elevilor săi, ci și în oamenii care devin: mai buni, mai demni, mai curajoși, mai luminoși.

La mulți și fericiți ani, iubiți profesori! Să aveți parte de respectul pe care îl meritați, de bucuria reușitelor elevilor dumneavoastră și de sentimentul că munca de profesor nu se încheie niciodată la sfârșitul unei ore, ci continuă viața întreagă în inimile discipolilor.

 

Vivat Profesores!